Header Ads Widget

A murit actorul Toni Tecuceanu


5 ianuarie 2010

Actorul Toni Tecuceanu, miliţianul din Amintiri din Epoca de Aur 2 - Dragoste în timpul liber, a murit astăzi dimineaţă, la numai 37 de ani. Decesul a avut loc la Spitalul "Matei Balş" din Capitală, în urma unor complicaţii la plămâni, după ce actorul a contractat virusul A/H1N1. Toni Tecuceanu a apărut în "Legenda vânzătorilor de aer" în rolul unuia dintre miliţienii care îi urmăreşte pe acoperişul unui bloc pe Radu Iacoban şi Diana Cavallioti. Peste numai o săptămână, Tecuceanu ar fi împlinit 38 de ani.

Cristian Mungiu îl selectase pentru rol datorită naturaleţii. "Era un om atât de plin de viaţă, un om foarte talentat, construia personaje autentice", a declarat pentru Cinemagia Cătălin Dordea, cel care s-a ocupat de castingul la Amintiri din Epoca de Aur. "Putea să te facă să râzi o zi întreagă dacă avea chef", adaugă Dordea, contrariat că un om ca el poate muri de gripa A/H1N1.

Tony Tecuceanu este cunoscut mai ales din emisiunea "Cronica Cârcotaşilor", unde îi interpreta, de obicei, pe Adrian Năstase şi Gigi Becali în diverse scenete.

Tony Tecuceanu a jucat în mai multe spectacole de teatru, în filme şi producţii de televiziune.

În 2006, la Gala Tânărului Actor - HOP, Tony Tecuceanu a câştigat premiul pentru cel mai bun actor, pentru rolul "Lomeier" din spectacolul "Noaptea arabă", în regia Theodorei Herghelegiu, piesă ce a fost jucată pe scena Teatrului Foarte Mic din Capitală.

sursa: www.cinemagia.ro

Video -Monologul lui Vintila din "Cel mai iubit dintre pamanteni" de Marin Preda, Live in Club Prometheus


Filme noiLista actori, Recenzii filme si seriale, Filme cu Zombi, Top 100 serialeTop seriale de acțiune, Filme cu James BondSeriale noi Netflix 2021 si 2022,

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii