Header Ads Widget

Premiul Oscar


Premiile Academiei Americane de film, cunoscute sub numele de Premiile Oscar, sunt premiile decernate în prezent de către această Academie din Los Angeles, California, organizaţie care cuprindea în anul 2005 peste 6000 de membri, toţi profesionişti în diverse specialităţi ale cinematografiei, şi anume producători, regizori, actori, directori de imagine şi mulţi alţii. Premiul, o statuetă care reprezintă un om cu o spadă în mână, se numeşte Oscar pentru că, aşa cum spune legenda, acriţa Margaret Herrick a exclamat la vederea statuetei că semăna cu unchiul său Oscar.

Prima ceremonie de decernare a premiilor Academiei desfăşurată la 16 mai 1929 la hotelul Hollywood Roosevelt, a decurs fără surprize, numele premiaţilor cunoscându-se deja de la 18 februarie. Bob Hope primind premiul Oscar.
Alegerea câştigătorilor se face în două etape. În prima etapă sunt nominalizaţi la Oscar cinci posibili câştigători. Această nominalizare este făcută de membri Academiei care aparţin aceleaşi specalităţi cu cei nominalizaţi.

Astfel, actorii votează pentru actorii ce vor primi nominalizarea, scenariştii pentru scenarişti şi aşa mai departe. În schimb, câştigătorul de la fiecare categorie este ales de către toţi membri Academiei, indiferent de specialitatea acestora din urmă.

Voturile sunt exprimate în secret, de aşa formă ca nici unul dintre membri academiei să nu cunoscă rezultatele. La realizarea scrutinului lucrează o firmă prestigioasă de auditoriu, care este însărcinată să centralizeze voturile.

Până în momentul ceremoniei în care sunt prezentaţi nominalizaţii fiecărei categorii şi este deschis plicul sigilat cu numele câştigătorului, nu se poate ştii despre cine este vorba.

Lista filmelor care au câștigat premiul Oscar
Lista cu filmele care au câștigat categoria "Cel mai bun film" la toate edițiile premiului Oscar din 1929 și până astăzi.

Lista regizorilor care au câștigat premiul Oscar
Lista cu regizorii care au câștigat categoria "Cel mai bun regizor" la toate edițiile premiului Oscar din 1929 și până astăzi.

Lista actorilor în rol principal care au câștigat premiul Oscar
Lista cu actorii care au câștigat categoria "Cel mai bun actor în rol principal" la toate edițiile premiului Oscar din 1929 și până astăzi.

Oscar 2000 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2000

Oscar 2001 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2001

Oscar 2002 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2002

Oscar 2003 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2003

Oscar 2004 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2004

Oscar 2005 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2005

Oscar 2006 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2006

Oscar 2007 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2007

Oscar 2008 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2008

Oscar 2009 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2009

Oscar 2010 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2010

Oscar 2011 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2011

Oscar 2012 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2012

Oscar 2013 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2013

Oscar 2014 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2014

Oscar 2015 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2015

Oscar 2016 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2016

Oscar 2017 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2017

Oscar 2018 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2018

Oscar 2019 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2019

Oscar 2020 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2020

Oscar 2021 - Lista câștigătorilor
Lista cu filmele, actorii, regizorii, scenariștii și producătorii care au câștigat Premiul Oscar în 2021

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii