Header Ads Widget

Soţul lui Brittany Murphy susţine că presa a publicat lucruri neadevărate


Simon Monjack, soţul regretatei actriţe Brittany Murphy, acuză mass-media că au publicat tot felul de poveşti neadevărate despre el, scrie Femalefirst.co.uk. El susţine că s-a întâmplat acest lucru deoarece nu este un star la Hollywood.

Monjack spune că multe articole apărute imediat după moartea soţiei sale sunt total neadevărate. Mai exact, se referă la articolele despre problemele sale financiare din trecut şi la cele în care a fost catalogat ca fiind interlop.

Scenaristul britanic este convins că s-a ajuns la o astfel de situaţie pentru că el nu se compară cu fostul iubit al lui Birttany, actorul Ashton Kutcher.

"Nu sunt perfect. Niciodată nu am pretins asta. Dar au fost atât de multe lucruri urâte care s-au scris despre mine şi Brittany. Multe din ce aţi citit au fost inventate. Problema mea este că nu arăt ca Ashton Kutcher... iar ea s-a căsătorit cu un necunoscut. La Hollywood, starurile se căsătoresc între ele", a declarat Monjack.

De asemenea, Monjack neagă informaţiile conform cărora soţia lui a luat o mulţime de pastile înainte de a muri, spunând că recipientele de medicamente găsite de poliţişti erau mai vechi.

Monjack este un scenarist care nu a prea scris în ultima vreme. A avut o contribuţie importantă la scenariul Factory Girl şi, într-adevăr, a scris şi regizat un film, Two Days, Nine Lives care nu prea a avut succes. Monajck avea un cazier destul de încărcat: furt şi fraudă cu cărţi de credit, o factură neplătită în valoare de 6087 dolari şi un proces în valoare de 502.910 dolari deschis de către o firmă britanică de investiţii.

Sursa: Cinemagia

Filme noiLista actori, Recenzii filme si seriale, Filme cu Zombi, Top 100 serialeTop seriale de acțiune, Filme cu James BondSeriale noi Netflix 2021 si 2022,

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii