Header Ads Widget

Un interviu cu Jean-Claude Van Damme, care filmează în România

(Imagine: Mediafax Foto/AFP)
Actorul Jean-Claude Van Damme a acordat emisiunii de la Pro Tv un interviu pe care telespectatorii îl vor vedea luni, de la 17.45, în show-ul lui Cătălin Măruţă.

Surprins chiar pe platourile de filmare, Van Damme le-a mărturisit reporterilor "Happy Hour" că după încheierea filmărilor nu va pleca singur din România, ci însoţit de cineva drag, pe care o alintă "Lucy". Mai mult, actorul are de gând să o ducă pe Lucy la Hong Kong, acolo unde locuieşte în prezent, dar şi în ţară natală, Belgia. Cine este Lucy şi cum arată ea, telespectatorii vor descoperi luni seară la "Happy Hour".

În acelaşi interviu, Van Damme a mai povestit că este un tip timid şi că în viaţa de zi cu zi este exact opusul personajelor dure care l-au consacrat. Deşi nu i-a fost deloc uşor să răzbească în lumea filmului, actorul de origine belgiană mărturiseşte că acum nu îl mai interesează celebritatea. Cu toate acestea, se bucură că îşi poate ajuta copiii. De altfel, în producţia pe care o filmează în România, Van Damme joacă alături de doi dintre cei trei copii ai săi, Kristopher şi Bianca Van Varenberg. Starul american a mai povestit pentru "Happy Hour" ce părere are despre români, cum este să fie coleg pe platouri cu copiii săi, dar şi de ce se simte neînţeles.

Cel mai nou film al lui Jean Claude Van Damme, "Weapon", se filmează zilele acestea în Bucureşti şi la Buftea, în Studiourile MediaPro. Alături de Van Damme, în acest film joacă şi o serie de actori români, printre care Valentin Teodosiu, Florin Busuioc şi Loredana.

Cel mai recent proiect al starului belgian, "Weapon", are acţiunea plasată în Europa Centrală şi de Est şi îl prezintă pe Van Damme în rolul unui asasin profesionist, care, după ce este angajat de o grupare criminală, devine el însuşi o ţintă într-o conspiraţie ce implică interese internaţionale. Pelicula este regizată de Ernie Barbarash.

Alături de Van Damme joacă Scott Adkins, deţinător de centură neagră Wushu, Tae Kwon Do, Kickboxing, Judo şi Jiujitsu. Jean Claude Van Damme şi Scott Adkins sunt la a doua colaborare, prima dată întâlnindu-se în 2008, în "Grănicerul/ The Shepherd".

Specialistul belgian în arte marţiale Jean-Claude Van Damme a avut câteva roluri mici înainte de a deveni celebru cu filmul "Bloodsport/ Sport sângeros". "Kickboxing", o altă incursiune a lui Van Damme în lumea acestui periculos sport asiatic, s-a bucurat şi el de succes, iar o scurtă apariţie în "Cyborg" l-a recomandat pentru cel mai celebru film al său de până în prezent, "Soldat Universal". "Dublu Impact" şi "Timecop" sunt alte două succese de casă ale actorului. Van Damme a fost căsătorit de cinci ori şi are trei copii, Kristopher, Bianca şi Nicholas.

Articol preluat de pe site-ul: MEDIAFAX

Interviu cu Van Damme

Trimiteți un comentariu

1 Comentarii

Felicitari pentru blog!
Il citesc constant!
E unul din cele mai bune din Romania!
Pacat ca astazi au batut si Bute si Diaconu si Jo Jo Dan ,toti 3 au batut si nu a transmis nimeni.
Eu am promovat meciul online dar nimeni nu a vrut de la tv sa transmita.
Am pus inregistrarea meciului in care a batut bute la:
http://sportromanesc.blogspot.com/
Va rog sa promovati asta pentru ca e pacat sa nu vada romanii aceste monumente ale mandriei nationale care sunt aruncate la gunoi din nepasare sau din rautate.
Lupt pentru aceste valori si daca vreti sa va alaturati va sunt recunoscator.
Bravo romanilor care ne fac mandri de ei.
Va multumesc!!!