Header Ads Widget

Paul Verhoeven


Biografie:
Paul Verhoeven (Regizor) este unul dintre cei mai provocatori, indrazneti si controversati regizori din industria filmului. Regizor a patru dintre cele mai de succes filme facute vreodata in Olanda, el este unul dintre cei mai renumiti si mai influenti regizori de la Hollywood.

Numeroasele sale filme cuprind mari succese precum "Basic Instinct" sau "Total Recall". Filmele sale sunt foarte diverse, fiecare din acestea reflectand viziunea intransigenta a autorului, fascinatia fata de dilemele morale ale vietii si pasiunea sa pentru cinema. El si-a faurit reputatia de regizor ale carui filme sunt iesite din comunsi adesea brutale, cu descrieri fara perdea ale sexualitatii si violentei.

Nascut in Amsterdam, Olanda, in perioada intunecata a celui de-al doilea Razboi Mondial, Verhoeven s-a simtit atras de lumea cinematografiei de-a lungul celor sase ani de facultate, urmati la Universitatea din Leiden. Aici a devenit doctorand in matematica si fizica in 1964 si a realizat primele filme de scurt-metraj.

In timp ce-si facea stagiul militar la Marina Regala Olandeza, a fost repartizat la serviciul Cinematografic al Marinei in calitate de regizor de documentare. Aici a fost selectionat sa realizeze un film comemorativ despre tricentenarul trupelor de elita ale Marinei. Rezultatul a fost "The Marine Corps (Het Korps Mariniers)", un documentar splendid, avand 23 de minute, care a fost distins cu premiul Silver Sun pentru filme militare in Franta.

Dupa reintoarcerea in viata civila, Verhoeven s-a angajat la Televiziunea Olandeza. Aici realizeaza un serial de aventuriin 12 episoade, intitulat "Floris" cu actiunea inspirata din Olanda medievala.

Debuteaza pe marele ecran regizand "Business Is Business" (cunoscut si sub numele de "Any Special Way" [Wat Zien Ik]). Comedia realizata in anul 1971 a devenit cel de-al patrulea film olandez cu incasari record. Acest film a fost urmat de "Turkish Delight" (Turks Fruit -1973), "Cathy Tippel" (cunoscut si sub numele de A Girl Called Keetje Tippel) si "Soldier Of Orange" (Soldaat Van Orange), care este considerat in intreaga lume drept unul dintre cele mai bune filme olandeze realizate vreodata.

Dupa ce a regizat "Gone, Gone" (Voorbij, Voorbij) pentru televiziune, Verhoeven a atras din nou atentia tuturor prin incasari frumoase la boxoffice cu filmul "Spetters" (1980). Au urmat "The Fourth Man" (De Vierde Man) si "Flesh + Blood", primul sau film cu finantare americana.

Urmatoarea productie a sa "RoboCop" a devenit in scurt timp un mega-succes international. Aceasta poveste SF, despre politistul transformat intr-un robot distructiv, era un film de actiune ce trata in mod ironic renasterea umana, fapt care a avut rasunet in sufletul publicului din intreaga lume. Drept pentru care a devenit succesul verii anului 1987 la boxoffice cat si in randurile criticilor .

Lui "RoboCop" i-a urmat un alt blockbuster, "Total Recall", care ii avea in rolurile principale pe Arnold Schwarzenegger si Sharon Stone. Lansat in anul 1990, acesta a devenit de asemenea succesul verii. "Total Recall" a primit doua nominalizari la Oscar si a obtinut premiul Oscar pentru efectele sale speciale impresionante. Toti acei care asteptau sa vada ce va mai realiza acest cvasi-debutant la Hollywood, au fost surprinsi curand de "Basic Instinct", succesul mondial la boxoffice in anul 1992. Aceasta drama puternica si provocatoare, cu Michael Douglas si Sharon Stone in rolurile principale, a fost fara indoiala cel mai comentat film al acelui an.

Controversa l-a urmarit pe regizor si in anul 1995 datorita povestii sale despre partea intunecata a orasului Las Vegas intitulata "Showgirls", un film care a scos la iveala fata inspaimantatoare a celebrului oras. Anterior productiei "Invizibil si periculos", Verhoeven revenise la genul science fiction cu productia "Starship Troopers" (Infanteria stelara).

Creatia lui Verhoeven reflecta existenta secolului 21, cu mesaje variate, totul aflandu-se la hotarul dintre real si imaginar.

Filmografie:
Lista neagra (2006)
Zwartboek/Black Book

Invizibil si periculos (2000)
Hollow Man

Infanteria Stelara (1997)
Starship Troopers

Showgirls (1995)
Showgirls

Instinct Primar (1992)
Basic Instinct

Total Recall (1990)
Total Recall

RoboCop (1987)
RoboCop

Rivalii (1985)
Flesh & Blood

Desfatari turcesti (1973)
Turks fruit

Floris (Serial TV) (1969)
Floris (TV Series)

Colectie filme

Trimiteți un comentariu

0 Comentarii