Prin aprilie 2016 terminam de văzut al șaptelea sezon al filmului serial The Walking Dead și rămăsesem cu un gust amar, pentru că acest sezon deviase de la ideea de luptă a oamenilor cu zombi spre o luptă a oamenilor cu alți oameni. Deși înțelegeam ideea că într-o lume post apocaliptică, chiar și plină cu zombi, oamenii rămân oameni și se adună în grupuri care mai târziu sau mai devreme se vor lupta între ele, însă mie mi se părea că totul s-a schimbat și nu în bine.
Am început acum, la 3 ani de la finalul sezonului 7, să urmăresc sezonul 8 cu speranța că lucrurile se vor schimba în bine. Însă din păcate nu a fost așa. Știu că trebuie să încep cu lucrurile bune din serial, însă după 3 episoade din sezonul 8 al serialului The Walking Dead, nu prea am lucruri bune de spus.
Sezonul 8 pleacă de la ideea de răzbunare, sau de a termina odată pentru totdeauna cu ceata lui Negan (Jeffrey Dean Morgan), iar eroii noștrii se mobilizează și pornesc lupta împotriva "Salvatorilor". Și o țin așa timp de 3 episoade - doar atâtea am văzut deocamdată - dar sunt sigur că se vor lupta timp de 16 episoade, cât are sezonul 8 din The Walking Dead.
Înțeleg că vrei să ții privitorii un pic în suspans față de modul în care vor lupta împotriva Salvatorilor, însă după 3 episoade, simt în jurul meu numai ceață. Dialogurile sunt foarte puține, și astfel nu ai cum să-ți dai seama unde se duc și ce vor să facă oamenii ăștia. Mai ales că lupta se dă pe 3 sau 4 fronturi. Toți se împușcă, uni mor, alții nu, o harababură totală.
Primul episod este o luptă surdă, presărat cu niște flash-back-uri pe care nu le-am înțeles deloc și amestecate cu pauze în care mai luam notițe, încât am rămas foarte confuz la final. Episodul începe cu Rick, Regele Ezekiel si Maggie tinând un discurs de încurajare și mă gândeam cât de mult a evoluat personajul Maggie după moartea lui Glenn. Are alură de lider și probabil că va fi implicată la maxim în această luptă. De unde, în 3 episoade o vedem doar de două ori și atunci degeaba.
Dacă ar trebui să aleg un personaj, acesta ar fi Daryl (Norman Reedus), care s-a menținut în general pe aceiași linie - curajos, uneori prea curajos - tăcut, nu vorbește decât când este cazul - și cred că fără el acest al optulea sezon din The Walking Dead ar fi și mai plictisitor decât este.
Rick (Andrew Lincoln) a devenit un personaj la care nu mai ții. Spune mereu aceleași lucruri, idioate și deși pare implicat, nu prea pare.
Michonne, Carol și Morgan abia dacă vorbesc timp de 3 episoade, deși cei doi din urmă sunt implicați direct în lupta împotriva Salvatorilor.
Negan este un personaj enervant care de câte ori deschide gura îți vine să închizi televizorul . Noroc ca in primele trei episoade nu prea apare. La fel si Regele Ezekiel care vorbeste doar în versuri shakespeariene și metafore de doi lei, dar din păcate pe el îl vezi mai mereu. Fiul lui Rick crede ca este destul de mare să se descurce singur și înțeleg că a trecut prin multe rahaturi și s-a maturizat, însă tot un personaj enervant a rămas.
Ce vreau să mai amintesc
- zombi în acest serial au devenit o glumă, sunt atât de înceți încât nu mai reprezintă un pericol pentru oameni. Poate doar atunci când oamenii dorm. Toți omoară zombi fără nicio problemă încat te simți ca într-un joc video de proastă calitate.
- episodul 2 începe cu o scenă de luptă care pare interesantă, însă intră genericul și apoi începe o altă scenă din altă parte. Băi nene cât de idiot poți să fii, tu ăsta de ai regizat?
Dacă ar fi să dau note, acest al optulea sezon al serialului The Walking Dead nu merită mai mult de 5 din 10. Scenele de luptă sunt prost executate și prea lungi, personajele au devenit plictisitoare, iar povestea nu există, pentru că totul se bazează pe o luptă cu Negan care nici măcar nu se luptă.
A, și cu siguranță acest serial are nevoie de niște morți ceva mai vii, pentru că până la final probabil că vor fi putrezi, iar în sezonul 9 nici nu vor mai exista.
Sezoanele 1 - 8 pot fi urmărite pe Netlix, însă nu și sezonul 9 care este în desfășurare la AMC.
0 Comentarii