After Life este un serial realizat de Netflix în 2019 și este regizat de Ricky Gervais. Tot el joacă și rolul principal în acest serial. Actorul englez Ricky Gervais joacă rolul unui jurnalist a cărui soție moare de cancer iar el crede că trebuie să fie crud și necioplit cu toată lumea pentru că suferă și are tot dreptul.
After Life este un serial care nu m-a impresionat în primul episod, deși aveam mari așteptări de la Ricky Gervais care mi-a plăcut în toate filmele în care l-am văzut. (Unul dintre filmele mai noi în care își etalează talentul de comediant este Special Correspondents produs de Netflix, care mi-a plăcut foarte mult). Însă în primul episod deși Ricky Gervais nu se dezminte și livrează perfect umorul lui dur și direct -poate prea direct-, nu înțelegeam ideea serialului, sau mai bine zis, de ce ar face cineva un serial despre durerea simțită de o persoană, după ce își pierde partenerul de viață.
Apoi pe măsură ce mai vezi un episod sau două, începi să vezi cu alți ochi serialul. Înțelegi mai bine povestea și afli cât de mult și-a iubit soția, lucru care îl face acum să-și dorească să se sinucidă și să se poarte urât cu orice persoană, indiferet că este bună sau rea, sau este cineva care vrea să îl ajute. Încet încet, începi să-l simpatizezi și să te gândești dacă ai fi în situația lui, tu cum te-ai comporta.
La primul episod mă gândeam dacă să continui să-l urmăresc, dar cam de pe la al treilea episod începuse să-mi pară rău ca primul sezon al serialului After Life are doar șase episoade.
În ultimele două episoade este imposibil să nu-ți dea lacrimile, și acest lucru mi-a plăcut foarte mult, pentru că mă gândeam cât de bine e scris acest serial dacă în 6 episoade de doar 20 și ceva de minute fiecare, m-a făcut să trec prin atâtea stări.
Așa cum spuneam mai sus, primul sezon al serialului After Life are doar 6 episoade fiecare de câte 25 de minute și îl are in rolul principal pe Ricky Gervais, unul dintre cei mai buni comedianți englezi. Fiind atât de scurt, nu cred că este o problemă pentru nimeni să-l urmărească. Poți râde destul de mult urmărindu-l și poți primi niște sfaturi de viață foarte bune, venind de unde nici nu te-ai aștepta.
Îi dau serialului After Life nota 7, pentru umorul actorului Ricky Gervais și pentru scenariul care include în atât de puțin timp, foarte multe lecții de viață și dialoguri scrise foarte bine.
Actori: Ricky Gervais, Tom Basden, Tony Way, Diane Morgan, Mandeep Dhillon, David Bradley, Ashley Jensen si Kerry Godliman.
Trailerul serialului After life - Viața de apoi 2019
0 Comentarii